Mersul
Forma și numărul oaselor, articulațiile, ligamentele, tendoanele, mușchii și arcadele piciorului contribuie la realizarea stabilității corpului și a flexibilității de mișcare. În mod normal, acestea ar trebui să asigure funcționalitatea corectă și fără durere a picioarelor pe toată durata vieții. Totuși, structura și forma lor nu sunt potrivite pentru a sta și a merge doar pe suprafețe tari, plane și rigide cum sunt asfaltul, lemnul, gresia sau chiar mocheta, ci de a utiliza toate acele legături complexe care distribuie presiunea diferit pe părțile structurale ale piciorului ca să asigure echilibrul și poziția ortostatică. Mersul cu piciorul gol pe pământ pune în evidență funcția arcadelor și punctele de presiune, precum și absorbția șocurilor de suprafața de deplasare.
Acest lucru se poate constata uitându-ne la amprenta piciorului lăsată pe nisip în timpul mersului. Se observă o adâncire în zona în care călcâiul vine în contact cu nisipul (zonă de presiune și absorbție), o mică urmă pe partea laterală, semn ca arcadele plantare își îndeplinesc funcția de susținere și o nouă adâncire semnificativă în dreptul părții anterioare a piciorului și degetelor, semn al presiunii acestora pe suprafața de mers pentru înaintare.
Când piciorul pășește pe o suprafață plană, rigidă și dură, precum cele pe care le avem în jurul nostru (asfalt/ciment, lemn etc.) călcâiul o atinge primul, însă șocul nu este absorbit de aceasta, ci este transmis către celelalte articulații, genunchi, șold și porțiunea inferioară a spatelui. Continuând mișcarea, întreaga suprafață a piciorului vine în contact cu cea pe care merge și neexistând suportul de jos pentru cele trei arcade, ca în cazul mersului pe nisip sau pământ, acestea se prăbușesc . În ultima parte a mișcării când degetele de la picioare se despart de suprafața de mișcare, presiunea exercitată nu este absorbită, ci este transmisă degetelor și articulațiilor metatarso-falangiene.
Întrucât un om cu o activitate fizică normală face între 7500-9999 pași pe zi, toate aceste structuri ale piciorului sunt supuse unui stress care duce în timp la o pronație redusă sau la una excesivă ce pot avea drept consecință durerea în talpă, în dreptul metatarsienelor, fasceita plantară, creșterea riscului la entorse și întinderi ligamentare, accelerarea degradării articulațiilor genunchiului, șoldului și ale coloanei verterale lombare, apariția fracturilor de stress, afectarea echilibrului normal și a coordonării mersului.
Aceste arcade sunt extrem de joase sau chiar absente la persoanele care au piciorul plat.