Piciorul plat poate să fie normal sau patologic. Majoritatea copiilor și bebelușilor au piciorul plat ca rezultat a combinării unei mobilități crescute cu un țesut gras prezent în arcada lor.

Un picior plat considerat normal se caracterizează prin simetria aspectului, lipsa oricăror restricții de mișcare și lipsa durerii. Piciorul plat patologic prezintă simptome care îl deranjează pe pacient.

Piciorul plat se întâlnește atât la copii cât și la adulți.

Există trei tipuri diferite de picior plat:
• Picior plat flexibil
Aceasta este cea mai comună formă de picior plat. Înseamnă că există un arc atunci când nu există presiune asupra piciorului, dar când stați în picioare și există presiune arcul se prăbușește. Acest tip de picior plat poate fi readus în poziția sa „normală” în timpul statului în picioare.
• Picior semi-flexibil
Cu picior semi-flexibil, nu există prea mult arc cu sau fără presiune pe picior. Piciorul se lasă mai mult în timpul statului în picioare. Acest tip de picior plat nu poate fi readus complet în poziția sa „normală”.
• Picior plat rigid
Piciorul plat rigid nu are arc indiferent dacă se calcă pe sol sau nu și nu poate fi forțat manual înapoi în poziția sa normală pe sau în afara solului.

Piciorul plat normal nu doare, însă pot apărea dureri ușoare în timpul activităților sportive sau în timpul mersului. Poziția picioarelor în pantofi poate fi diferită și de aici pot apărea diferențe în purtarea lor și un oarecare disconfort.

Piciorul plat patologic prezintă des dureri și câteodată devine rigid. La vârstnici, chiar și la cei care au avut înainte boltă plantară normală sau chiar platfus ușor, pot apărea brusc picioare plate severe chiar și cu o asimetrie între ele.

Cel mai adesea primele simptome apar pe partea internă a piciorului, sub maleola mediană și anterior, câteodată însoțite de inflamarea zonei. Statul în picioare și mersul îndelungat pe jos pot determina la pacienții cu picior plat instabilitate și durere. Când deformarea piciorului avansează, se schimbă punctele de sprijin între oasele piciorului și pot apărea dureri și sub maleola laterală, pe exteriorul piciorului. Crește progresiv dificultatea în mers și găsirea unei încălțăminți comode. În stadiile avansate, deformarea oaselor se rigidizează și centrul de greutate se mută spre maleola medială însoțită de dureri foarte mari.

Pacienții cu picior plat vor deforma mai repede încălțămintea din cauza distribuirii diferite a greutății corpului, lucru extrem de vizibil la tocurile pantofilor după o perioadă de folosire.

Piciorul plat poate să fie congenital, însă nu va genera simptome semnificative decât târziu în copilărie. Dacă durerea apare la un copil care abia începe să meargă sau la un copil mic, înseamnă că există o cauză asociată piciorului plat, cauză ce trebuie investigată imediat de un medic pediatru sau ortoped. Copiii mai mari (10-12 ani) care au picioare plate, asimetrice, dureroase pot prezenta o separare a oaselor piciorului (coaliție tarsală). Piciorul plat apărut la vâstă adultă implică și o modificare a țesutului din jurul oaselor, modificare care contribuie la deformarea piciorului, alături de suprasolicitarea tendoanelor, ligamentelor și câteodată a articulațiilor piciorului.

Medicii ortopezi fac o examinare comprehensivă a pacientului, examinarea clinică fiind esențială, pentru că diagnosticul poate fi pus în urma realizării ei fără alte investigații suplimentare. Pacientul este evaluat mai întâi în poziție verticală, cu picioarele apropiate, apoi ușor depărtate pentru verificarea centrului de greutate, a stabilității corpului și a funcționării tendoanelor și articulațiilor din picior.

Medicul pune piciorul pacientului în poziția neutră, poziție în care fețele articulare ale articulației dintre talus și calcaneu sunt într-un contact corect. Pacientul este apoi rugat să se relaxeze și să lase întreaga greutate pe picior, așa cum stă de obicei in picioare. În cazul pacinților cu picior plat, se observă modificarea axului normal, din cauza alunecării talusului pe calcaneu, împingerea osului navicular și prăbușirea boltei plantare.

În cadrul aceleiași examinări, medicul observă și poziția genunchilor, ca să poată identifica existența rotației genunchilor spre interior, în poziția încărcării lor cu greutatea corpului.

Pentru identificarea gravității deformării piciorului, medicul ortoped efectuează teste suplimentare ale motilității acestuia cu pacientul în poziție culcată.

Se poate realiza și o amprentă platară care să evidențieze existența gradul de curbare al arcadelor piciorului.

Al doilea pas în punerea unui diagnostic este reprezentat de radiografii, atât pentru adulți și copiii mai mari. Ele se realizează din două poziții. Ambele se realizează din profil, prima cu piciorul purtând întreaga sarcină a corpului și cea de-a doua în repaus. Prima pune în evidență gradul de deformare al arcadei longitudinale mediane, iar cea de-a doua existența sau nu a unui nivel de rigiditate. Cele două informații îl pot ajuta pe medic să stabilească eficient conduita terapeutică.

RMN nu este de obicei necesară sau recomandată, fiind utilă uneori doar pentru detalii necesare confirmării tratamentului.