Recuperarea după intervenția cu HyProCure
Cei mai mulți pacienți merg fără probleme în câteva săptămâni, dar evoluția fiecăruia depinde de particularitățile proprii și de starea personală de sănătate de dinaintea operației. Toate oasele, tendoanele și ligamentele piciorului și ale întregului membru inferior se vor adapta timp de câteva luni poziției noi, corectate a corpului.
Incizia este mai mică de 2,5 cm în lungime și subțire. În general, cicatrizarea este extrem de bună pe această zonă a pielii și de cele mai multe ori, urma devine în timp invizibilă.
După vindecarea țesuturilor din jurul implantului, nu există limitări pentru mișcare, ba mai mult, există o îmbunătățire resimțită în orice activitate care presupune propulsia corpului, cel mai adesea în alergare și săritură.
Marea majoritate a pacienților a declarat că nu simte deloc prezența implantului în picior, iar cei care totuși îl percep, au această senzație doar în primele luni după intervenție până când se vindecă țesuturile din jur lui.
În plus, stentul HyProCure nu interacționează cu metodele imagistice ce implică rezonanța magnetică nucleară sau tomografia computerizată, întrucât materialul din care este produs este un aliaj de titan. Înainte de oricare dintre procedurile antemenționate, trebuie să-i comunicați medicului dumneavoastră faptul că aveți acest implant la picior.
HyProCure este realizat dintr-un aliaj de titan (Ti-6Al-4V ELI, interstiție foarte scăzută) “ce aparține grupei Alfa-Beta și este utilizat practic exclusiv în implanturile medicale și instrumente medicale. Datorită elementelor sale care nu prezintă toxicitate și nu sunt alergice, acest aliaj are o excelentă compatibilitate biologică și este acceptat de corpul uman fără consecințe negative. „
Sursa: http://bswmetals.ro/index.php?page=Titan-si-aliaje-din-titan